De ce iubesc felinele

February 12, 20140 comentarii






De vreo 3 ani incerc sa vad pana la capat filmul asta si nu pot. E pur si simplu prea grotesc pentru mine!



Cand eram copil ma jucam cu puii de gaina si cu bobocii de gasca, si eram uimit de delicatetea pufului lor. Sa-i vad acum ingramaditi pe o banda rulanta care ii sorteaza ca pe niste obiecte neinsufletite, mi se pare o barbarie. Destinul acelor pui este destinul nostru al tuturor, odata intrati in masinaria inumana a „civilizatiei”. In loc sa primim dragoste de la semeni, primim un loc inghesuit in vagoanele ce ne educa spre lagarele civilizatiei. Asa arata acea banda rulanta.

Stiu, in platitudinea emotionala si fatalista a acelei benzi rulante sta insusi succesul nostru ca specie. Fara miile de aceste lagare legale de crestere a animalelor, noi nu am putea ajunge nici la sfertul numarului la care suntem acum. Dar asta nu ma incanta cu nimic. Suntem niste barbari industriali! Tehnologia noastra, cu care ne-am ridicat deasupra celorlalte vietati, ne ajuta sa ne respectam mai mult, sa ne oferim drepturi si sa nu mai consideram jaful armat o activitate nobila, asa cum grecii considerau in antichitate. Si totusi n-am reusit sa fim mai eleganti in materie de uciderea prazii. Uciderea prin impuscare poate fi rapida si nedureroasa insa violenta ei e una barbara. Corida mi se pare o marsavie cu un fals aspect de echitate.

Vanatoarea prin sufocare, pe care o practica felinele, mi se pare de o eleganta remarcabila fata de moartea industriala pe care noi, oamenii (civilizati????), o aplicam prazii. Dintre toate felinele, campionul elegantei mi se pare ghepardul. Sufocarea are ceva romantic in ea, chiar daca aici e vorba despre un romantism intunecat. De asta voi iubi mereu felinele. Din acest motiv, dimpotriva, voi uri hienele care niciodata nu aplica sufocarea ci ciopartirea de viu a animalului ucis. Si leii o mai practica, insa mai rar.



Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved