O analiza asupra fenomenului Hollywood. Am terminat al doilea episod din Corruption Story

February 17, 20140 comentarii






Am anuntat „Corruption Story – episode 2. The war” pentru 2013. Din cauza unor evenimente care mi-au solicitat timpul la sfarsitul lui 2013 si a unor probleme de copy-right (cu unele secvente ce au trebuit sa fie inlocuite), iata ca l-am terminat la inceputul lui 2014. Acest al doilea episod poate fi văzut aici: ( http://gabrielbaldovin.blogspot.ro/2014/01/corruption-story-episode-2-war.html ).




Dupa cum anuntam in articolul din 2012 (http://baldovin.blogspot.ro/2012/09/am-terminat-primul-episod-din.html ) , cu ocazia primului episod, revin cu aceasta ocazie cu detalii privind relatia dintre Hollywood si guvernul american. In acel articol am insistat mai mult pe latura marketingului comercial a fenomenului Hollywood. De data aceasta voi insista pe latura marketingului politic a acestui fenomen, desi marketingul politic si cel comercial sunt strans legate intre ele iar legatura se poate deduce in abstract direct de aici. Totusi am sa vin cu argumente auxiliare si cu exemple in acest sens.

Fenomenul Hollywood ca spectacol hipnotic


Hollywoodul este circul secolului al XX-lea, dupa cum circul este o prevestire a Hollywoodului. Se poate spune ca la filmele de gen Hollywood lumea se strange ca la … circ. Se folosesc aceleasi principii: curiozitati naturale, numere de iluzionism, suspans politist, femei frumoase si atleti. Singura diferenta intre circul secolelor trecute si Hollywoodul secolului al XX-lea este psihologismul, internalismul iluziei: spectatorul in general stie ca povestea filmului e o minciuna, insa nu-l deranjeaza, accepta aceasta premisa in schimbul entertaining-ului. Foarte multi din spectatorii iluzionismului din circ erau convinsi de supranaturalismul iluziilor prezentate de „magician”. Si aici sta aceasta evolutie a „gustului” publicului dinspre circ catre filmele de gen Hollywood; circul este o minciuna ascunsa iar Hollywood este o minciuna recunoscuta pe care spectatorul e dispus sa o ierte daca aceasta il „distreaza”… Desigur, preferinta publicului larg pentru filme in defavoarea circului se datoreaza si evolutiei tehnologiei iluziei pe care filmul o face mai diversa decat cea de la circ. Insa trairea iluziei este un reper important pentru ambele cazuri.

Dupa cum am relatat deja in al 11-lea paragraf al articolului citat mai sus, dedicat primului episod, foarte multi spectatori din lumea civilizata nu fac distinctia intre planul real si cel al reprezentarii, cel al povestii. In orice caz, pe parcursul desfasurarii filmului, majoritatea spectatorilor sunt furati de poveste si efectiv se refugiaza in lumea ei indiferent de cat de lucizi ar fi. Exista o nevoie a publicului de regresie in mitul pesterii. Exista o nevoie a spectatorului de a trai in minciuna, de a se refugia bovaristic in ea. Economia si sistemele politice functioneaza pe baza acestei nevoi. De aceea Hollywoodul este o psihoterapie hipnotica. Somnul hipnotic indus de filmele Hollywood este realmente o regresie la o gandire primitiva, de factura magicist-fetisista. Spectatorul este la fel de convins ca povestea de pe ecran se intampla in direct in fata lui precum e convins primitivul ca actul de „vrajitorie” aplicat unei papusi ce imita o persoana reala (fetis) se va transmite cumva acestei persoane la scara realitatii.

Desigur, putem deduce din start ca abandonul de sine al adultului in inima povestii este acelasi lucru cu abandonul copilului in siguranta parentala. Diferenta consta doar in credibilitatea ceva mai mare a povestilor de adormit adultii. Din pacate, adultului i se intind niste capcane ideologice terifiante in aceasta lume de Matrix in care el se refugiaza. Cateva filme de acest gen au facut obiectul unor articole speciale pe acest blog. Aceste filme sunt:
"Taking Chance" (despre care am scris aici: http://baldovin.blogspot.ro/2010/03/taking-no-chance.html ),
 "Lions for Lambs" (despre care am scris aici: http://baldovin.blogspot.ro/2010/09/nu-lasati-leii-paznici-la-oi.html ),
 „Reign over me” (despre care am scris aici: http://baldovin.blogspot.ro/2010/02/reign-over-me-sau-despre-cum-se-face.html ),
“Seven Pounds” (despre care am scris aici: http://baldovin.blogspot.ro/2010/10/seven-pounds-o-capodopera-manipularii.html ),
“Shutter Island” (despre care am scris aici: http://baldovin.blogspot.ro/2011/03/shutter-island-sau-amenintarea-cu.html ),
"The Pursuit of Happyness" (despre care am scris aici: http://baldovin.blogspot.ro/2011/03/despre-fericire.html )
si „The Truman Show” (despre care am scris aici: http://baldovin.blogspot.ro/2012/04/truman-show-un-spectacol-cu-gladiatori.html ).

Guvernul SUA, oricare ar fi el, face comenzi politice la Hollywood pentru propaganda favorabila mentalitatii sclavagiste ce supravietuieste discret si camuflat in "institutiile democratice" ale statului contemporan. Stim ca in redactiile marilor trusturi de presa exista agenti acoperiti, platiti in special de guverne, pentru a se asigura ca, in final, presa (atent sponsorizata) spune ce vrea guvernul si ca criticile sunt doar asa de ochii lumii. In aceeasi masura unele filme primesc sponzorizari speciale de la guverne si de la anumite corporatii pentru a modifica mentalitatea adormitului de pe scaunul salii de cinema sau chiar de acasa. Acesti actorasi care joaca in aceste filme devin ei insisi niste agenti guvernamentali care promoveaza spiritul neosclavagist al politicienilor. Unii dintre ei pot urca pe aceasta scara a manipularii politice ajungand sa detina functii publice cum e cazul lui Arnold Schwarzenegger, ajuns guvernator al Californiei, lui Clint Eastwood ajuns primar in California si, fireste, Ronald Reagan, ajuns chiar presedintele SUA. Aici http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_actor%E2%80%93politicians poate fi vazuta o lista cu actorii care s-au implicat in politica.

La nevoie, astfel de actori sar repede din pat sa faca un film despre cum actiunile militare ale guvernului sunt drepte, despre cum testarea bombelor nucleare la Hiroshima si Nagasachi au reusit sa salveze omenirea, despre cum omul simplu trebuie sa urmeze tovaraseste exemplul marilor eroi, despre cum trebuie el sa fie productiv ca sa faca tara mandrii de el etc. etc. Pe scurt, asta este eterna si fascinanta propaganda. Cum se contracareaza teoria lui 11 septembrie o afacere coordonata din interior in perceptia publica? Foarte simplu. Mai intai incerci sa stergi cat mai multe dintre filmele care prezinta Cladirea 7 (neatinsa de vreun avion) care s-a prabusit si ea dupa cele doua turnuri din complexul WTC. Daca totusi filmul se raspandeste incerci sa-i contracarezi impactul. Faci un institut de cercetare al terorismului, faci un minister al terorismului, faci o comisie despre studierea culturii teroriste a jihadului si mai faci o pleiada de filme despre terorism. Iei cateva dive, gen Julia Roberts, Cameron Diaz si Jennifer Aniston si le platesti cu sute de milioane de dolari sa vorbeasca despre terorism in timp ce isi arata tatele. Mai adaugi cateva glumite, o explozie buna, o scena lacrimogena, si ceva teorii ale conspiratiei ca sa ii atragi atentia publicului si astfel ai scos filme pe banda rulanta care sa contracareze ceea ce este vizibil.

Intre acest tip de propaganda si cenzura practicata de sistemele totalitare exista doar diferenta de grad. Citind aumite carti publicate pe timpul dictaturii comuniste, cititorul poate vedea cum, dintr-o data, stilul autorului se schimba, derivand subit in propaganda comunista, fara nici o legatura esentiala cu subiectul dezvoltat pana atunci. Asta pentru ca anumiti soareci de cenzura verificau atent continuturile textelor, le puricau, mai taiau din fraze si mai adaugau ceva de la ei ca sa scoata partidul si conducatorul in fata. Asta era o munca de functionar iar acei cenzori si balastieri nu aveau timp si nici nivelul cultural spre a intra in spiritul textului. De aceea ei adaugau din topor acele pastile propagandistice, fara prea mari lamentari intelectuale. In acelasi fel in unele filme apar niste scene rupte de subiectul filmului. Ele au exact acelasi rol pe care derapajul din textele sus mentionate il aveau in dictatura. Ele sunt menite fie sa denigreze imaginea celor care nu impartasesc ideile politice neosclavagiste, fie sa prezinte politicianul nou care vine si schimba raul inspre bine, adica ceea ce nu exista.

Fenomenul Hollywood analizat prin prisma celor 18

"Cei 18” sunt acei actori reprezentativi de la Hollywood care au participat la aceasta mascarada:

 http://www.youtube.com/watch?v=olpCyDA4kYA 

si apoi la cea de-a doua:

http://www.youtube.com/watch?v=5cGvqs-jf_w

Adam Sandler
Ashton Kutcher
Ben Stiller
Cameron Diaz
Dustin Hoffman
Forest Whitaker
Halle Berry
Harisson Ford
Jennifer Aniston
Julia Roberts
Kevin Bacon
Kyra Sedgwick
Laura Linney
Leonardo di Caprio
Sarah Silverman
Tobey Maguire
Tom Cruise
Will Smith
la care se adauga si regizorul Steven Spielberg. Sunt mult mai multi actori care apar in aceste doua reclame politice decat ne putem imagina la o prima vizionare. Chiar si eu, care l-am vizionat de nenumarate ori, am fost surprins de cate resurse s-au investit in ele. Rezultatul final pare simplu, facut la repezeala, insa, daca ne uitam atent, numai la cooptarea si negocierea sumei pentru a participa un astfel de proiect, vedem ca avem in fata un adevarat casting pentru un film cu buget mare. Iata lista actorilor cooptati in acest proiect guvernamental:

Adam Levine, Adam Levine, Adrian Grenier, Amy Adams, Anthony Kiedis, Ashton Kutcher, Ben Affleck, Benicio del Toro, Ben Stiller, Brittany Snow, Cameron Diaz, Christina Aguilera, Courteney Cox, Demi Moore, Djimon Hounsou, Drew Barrymore, Dustin Hoffman, Ellen DeGeneres, Esai Morales, Ethan Suplee, Eva Longoria, Forest Whitaker, Gabrielle Union, Halle Berry, Hayden Panettiere, Hilary Duff, Jake Gyllenhaal, Jamie Foxx, Jennifer Aniston, Jessica Alba, Jonah Hill, Kate Bosworth, Kevin Bacon, Kevin Connolly, Kevin Smith, Kevin Spacey, Kirsten Dunst, Kristen Bell, Kyra Sedgwick, Laura Linney, Leonardo DiCaprio, Maggie Gyllenhaal, Mandy Moore, Maria Bello, Matt Stone, Mel Gibson, Morgan Freeman, Natalie Portman, Norman Lear, Reese Witherspoon, Rosario Dawson, Sacha Baron Cohen, Sarah Silverman, Scarlett Johansson, Shia LaBeouf, Tatyana Ali, Tobey Maguire, Trey Parker, Usher, Vince Vaughn, Whoopi Goldberg, will.i.am, Zach Braf

Nu-i nimic: plateste Unchiul Sam! Afirmatia lui Paul McCartney catre Obama (de la sfarsitul acestui al doilea episod din Corruptiun Story ) cum ca are „milioane de sustinatori” care lucreaza pentru el, nu este chiar atat de exagerata. Iata ca acest proiect nu e facut la repezeala. El doar vrea sa dea impresia asta pentru a nu lasa banuiala ca actorii au fost platiti si ca ei de fapt isi spun propria opinie la un interviu simplu despre aceasta chestiune. Din fericire sunt cativa oameni care au raspuns la acest tip de manipulare prin mesaje de genul acesta:
http://www.youtube.com/watch?v=UBqnl_tyLAc

Sau acesta, care face o parodie destul de interesanta video-ulrilor initiale:


Asadar, din aceasta adevarata armata de manipulatori, am selectat doar 18. Se poate intelege ca, daca mi-a luat 5 ani sa termin 60% din acest proiect doar cu acesti 18 actori, atunci probabil ca mi-ar mai fi luat inca pe atat ca sa ii includ si pe ceilalti. Unii dintre ei au aparitii mai discrete iar altii sunt fortati (la montaj) sa intre in acest scenariu. De exemplu Natalie Portman nu indeamna nicaieri pe cineva sa iasa la vot. Ea spune simplu „You don’t have to” la minutul 00 36 din prima varianta. Este singura ei aparitie in aceste reclame si nu revine asupra mesajului asa cum fac ceilalti actori implicati aici. Insa mesajul ei este in asa fel manipulat incat se da impresia ca si ea si-ar indemna fanii sa participe la cacialmaua politica. Nu stiu ce idei politice are ea, poate chiar e impotriva, am vazut insa ca in aceasta campanie ea nu a mers pana la capat si nu a declarat raspicat „fi sigur ca vei merge sa votezi”, asa cum s-au strofocat ceilalti. Altii sunt de mai mica anvergura la Hollywood, drept pentru care nu i-am mai luat in considerare. Mai mult decat atat, s-a intamplat ca unii actori sa fie folositi ca „victime” in proiectul meu desi ei sunt calaii acestui proiect. Acesta a fost cazul cu Usher, abuzat de Forest Whitaker, sau Jonah Hill, abuzat de Ben Stiller. Imi dau seama de inadvertenta situatiei insa scenele sunt foarte expresive si a trebuit sa le folosesc.

Vazandu-le filmele in acesti ani, pot face o sinteza asupra carierei celor 18 si, astfel, asupra intregului fenomen Hollywood. Majoritatea lor sunt actorasi frumosi in afara dar foarte urati pe dinauntru. Multi dintre ei au debutat sau si-au consacrat cariera in sidcomuri, adica intr-un soi de telenovele comice. Will Smith a jucat in „Prince of bell Air”, Jennifer Aniston in „Friends”, Ashton Kutcher in „That 70-s Show”, Ben Stiller in „The Ben Stiller show”. Altii au in spate o cariera de actori copii, ca in cazul lui Tobey Maguire sau Laonardo di Caprio. Altii au o cariera de fotomodele, ca in cazul lui Ashton Kutcher, Julia Roberts sau Cameron Diaz. Acestia din urma sunt pur si simplu niste frumuseti contemporane cu specializare la locul de munca, fara studii de actorie. S-au „prins” de „meserie” pe parcurs si au inceput cu roluri care li se potriveau bine, de bambi, in care replicile sunt in special ranjituri goale. Pur si simplu aceste modele contribuie la vanzarea filmelor nu prin virtuti artistice ci prin… dragalasenie.

Pe multi dintre ei i-am vazut vorbind despre filmele si viata lor in diverse interviuri si am fost surprins de cata platitudine pot da dovada. Practic ei nu se pot deosebi de nivelul grecilor antici care nu reuseau la acea vreme sa faca diferenta dintre tehnologie si arta. E adevarat ca acel nivel cultural este larg raspandit in societatea contemporana, insa e ciudat ca in constiinta publica ei sunt cei care sunt recunoscuti drept marii artisti. Vorbind despre munca lor, ei isi lauda familia, partenerii, colegii de filmare, producatorii si vorbesc de succesul in bani a productiilor lor. La asta se reduce insasi arta lor. Totul e o afacere, totul este marketing in productiile lor! Nimic despre mintea omeneasca, nimic despre introspectie, nimic despre intelegerea lumii si societatii. Nimic despre arta ca fenomen spiritual! Lipsiti de cultura si uneori tantalai in cel mai pur sens al termenului, acesti actori au acea inteligenta specifica comerciantului. Stiu sa se puna in situatia "clientului". Stiu sa ii recunoasca slabiciunile si sa le exploateze. Ei sunt niste salenlemeni, niste cartofari cu mare traditie! Strabunicii lor au creat pe viu legendele marilor cartofari de prin westernuri.

Harrison Ford este recunoscut general ca fiind actor „cu greutate”, insa el este tipul de actor usor. Hollywoodul e innebunit dupa intelepciunea si modestia lui Harrison Ford. Si intr-adevar Ford este un actor modest. Dar nu in sens ca e modest desi ar facut lucruri mari. El e pur si simplu banal. E placid la fel ca si arta (pardon... co-arta) lui. Un film ca asta arata ca Ford e mai curand un pampalau decat un filosof…



Si recunoaste el insusi ca pana la o varsta destul de inaintata nu a invatat nimic altceva decat lyings, ... pardon "lines" (min 0.37)



Macar ceilalti (dintre cei 18) sunt ceva mai iuti la minte sau mai spun cate o gluma acolo. La niciunul dintre interviurile lui nici macar n-am zambit la vreo gluma, desi scenaristii se zbat sa le faca glume pentru audienta si popularizarea filmelor in care joaca. Dupa cum se agita unul ca David Letterman, probabil ca audienta a primit prima speciala ca sa rada in plus la glumele lui.



Ashton Kutcher a jucat roluri de pampalai si prostovani in filme usoare. Uneori parea ca isi joaca propriul rol. Tipul a fost si va ramane un prostovan, indiferent ce strategii de contracarare a acestei realitati ar incerca. Macar pentru faptul ca a conceput „Punk’d”, ne putem da seama ca tipul sta cam intarziat cu inteligenta. Ca exemplu pentru asta recomand spre vizionare in mod special episodul 4 al sezonului 7 din „Punk’d” . In acest episod, gogomanul de Kutcher a creat o farsa in care el insusi spune ca a cheltuit bugetul unei tari mici din Africa. Farsa ar fi putut fi inspirata in primul moment pentru ca simula un accident de cisterna cu substante periculoase. Sub justificarea ca trebuie facute niste dezinfectari, ea era menita sa dezbrace personajul pacalit. O armata de specialisti imbracati SF cu tot felul de instrumente de masurat se agitau in zona pentru a da impresia ca s-a intamplat o catastrofa ecologica. Prima chestie ciudata este ca ar fi fost deranj mare daca asa ceva s-ar intampla in America. Dar cel mai ciudat a fost faptul ca, in ciuda panicii instaurate artificial, totusi pe autostrada continuau sa treaca masini neoprite de nimeni. Oare cum de numai masina pacalitului a fost oprita? Cata minte iti trebuie sa faci o asemenea farsa? Pentru ce cheltui atatia bani daca nu esti in stare sa acoperi si aceste nepotriviri? Fireste ca cel pacalit incerca din rasputeri sa isi joace rolul, dar bietul om nu arata de nici un fel vreo urma de neliniste pentru o eventuala contaminare care, in realitate, ar provoca o panica teribila. Imi vine in minte filmul „What's Eating Gilbert Grape” in care di Caprio joaca rolul unui copil cu handicap mintal care are obsesia de a se juca mereu de-a v-ati ascunselea. Personajul interpretat de di Caprioavea un ras galagios, specific copiilor retardati, in momentul in care ii observa pe ceilalti ca se straduie sa il gaseasca. Un astfel de ras mi se pare la fel de prostesc ca si jucaria asta din „Punk’d” a lui Ashton Kutcher. Dupa cum fratele copilului se prefacea ca nu-l vede tocmai pentru a-i provoca placere, la fel si multe din “victimele” lui Kutcher se chinuiau sa-i faca prostovanului pe plac si sa e arate surprinse, in special din ultimele sezoane ale lui „Punk’d”.

Dintre toti detestabilii de pe aceasta lista, parca mai aproape de atitudinea unui artist lucid si aperceptiv fata de arta lui este Forest Whitaker. Raspunzand unor intrebari puse de public in "Inside the actors studio", el da dovada ca neamul lui nu este format din generali, escroci sau cu alte ocupatii de "succes" din cultura occidentala, ci din oameni care au trait in pace si comuniune cu mediul si semenii. Din pacate, Forest Whitaker joaca in niste filme comode, placute si este un actor destul de bun. El nu s-a lansat prin sidcomuri ca fotomodel sau playboy ci a muncit pentru cariera lui. Totusi majoritatea filmelor lui sunt manieriste, repeta teme gasite de altii. E un firmiturist. De exemplu The Marsh (din 2006) repeta mult mai celebrul si mai puternicul "The Ring (I)" (din 2002 http://www.imdb.com/title/tt0298130/). "Our Family Wedding" din 2010 repeta seria "Meet the parents" si "Meet the Fockers" in care joaca Ben Stiller si Robert De Niro. Chiar daca subiectul are diferente vizibile fata de original si e destul de reusit, totusi "Repo Men" (2010) e o copie jalnica a lui Matrix (1999). Niciunul dintre aceste filme nu-si depaseste ... originalul si sunt niste variante (si mai) comerciale ale primelor.

O astfel de copiere lipsita de contributii personale e specifica amatorilor. In vine in minte cazul cu produsele contrafacute chinezesti care copiaza brandurile occidentale de gen Mike sau Adldas. Evident ca o astfel de strategie exista si la alte niveluri. De exemplu in filmul "Last Light" la min. 25-27 se poate asculta "Notning Elze Matler" unde linia melodica originala de la Metallica se pastreaza dar se schimba lungimea si pozitia unelor note.

Singurul actor autentic care s-a manjit cu aceasta mizerie este Dustin Hoffman. Dustin Hoffman este marea dezamagire. Nu este primul artist autentic ce-si vinde onoarea, la fel cum nu este primul artist ramas fara onoare. De-a lungul istoriei o multime de artisti s-au prostituat mai marilor zilei. Si tocmai aceasta simbioza de imagine pe care si-au imprumutat-o seniorul (omul politic sau magnatul corporatist) de la omul de cultura si invers, i-a facut fiecare sa fie perceputi ca niste „supraoameni”. Pacat! Dustin Hoffman e un actor puternic. Filme ca "Perfume sau "Finding neverland" sunt unele dintre cele mai tari filme facute vreodata la Hollywood. Toate filmele lui au ceva special, mult peste ce se face in mod curent la Hollywood. Am vazut "Death of a Salesman" si in varianta de teatru de cateva ori in Romania, insa, in varianta de film, Dustin Hoffman face un rol incredibil.

In urmatorul articol, cel dedicat episodului 3 (care cred ca va aparea la sfarsit de 2015), voi analiza pe scurt unele dintre filmele subversive remarcabile in care joaca Dustin Hoffman. Dintre toate filmele in care el a jucat, doar „Outbreak”, "Stranger Than Fiction" si poate "American Buffalo" sunt comenzi politice. Primul prezinta o situatie sociala haotica dar ipotetica, cu un virus ciudat care ameninta omenirea, situatie rezolvata prin forta de armata. De fapt, justificarea etica a armatelor se face in general numai pe baza acestor situatii ipotetice care foarte rar devin fapte. In fapt, dupa cum am tot spus, justificarea lor se face doar la nivel criptic, prin intarirea sclavagismului. Astfel de situatii ipotetico-improbabile au insa o realitate foarte concreta a irosirii resurselor materiale si (mie sila sa o zic dar cam asta e insusi limbajul oficial) pe armate. Celalalt, "Stranger Than Fiction”, insereaza intr-o tema interesanta viata unui functionar IRS pentru a imbunatati imaginea acestei institutii.

Si "American Buffalo" ar putea fi suspectat ca este o comanda politica. El prezinta o intamplare survenita unor gainari de cartier care cred ca au gasit niste monede vechi extrem de valoroase cu care spera sa se imbogateasca. In perspectiva unei astfel de fericiri, fiecare isi exhiba fara menajamente frustrarile carora sunt pe cale sa le spuna adio prin noua viata de ce prefigureaza dupa imbogatire. In ele sunt strecurate subtil si cateva dintre "teoriile conspirationiste" despre manipularea facuta de sistem, despre inegalitatile si nedreptatile din lume, etc. De asemenea, mai sunt adaugate si unele dintre ideile extremiste, periculoase pentru pacea sociala, pe care unii oameni simpli le au. Desigur, scopul unei astfel de insertii este stricarea imaginii ideilor „conspirationiste”. La final cei doi isi dau seama ca monezile gasite nu valoreaza nimic si asta e si interesul sistemului sa evalueze acest gen de idei si sa il convinga pe sclavul de rand de "nebunia" lor.
Filmele carora le-am dedicat articole speciale pe acest blog contin in ele mesaje prorazboi si prosclavagism corporatist. “What Happens in Vegas” prezinta abuzul unui judecator este in asa fel modificat incat pare a fi de fapt sensul vietii. Cuplul format din Cameron Diaz si Ashton Kutcher isi gasesc implinirea tocmai pentru ca un astfel de judecator ii obliga sa gaseasca un sens unei aventuri de o noapte care s-a terminat cu o casatorie facuta la betie. Omul de rand ramane cu impresia ca orice abuz care i se poate intampla e spre binele lui. Cat de bine suna asta a educatie salbatica!

„The Last Supper”, cu Cameron Diaz, prezinta povestea unui grup de tineri nonconformisti prezentati ca niste ucigasi in serie. Intre ei era prezent si un pictor. Omul de rand ramane cu impresia ca artistii si umanistii in general, cei care s-au impotrivit sistematic razboiului, sunt niste criminali ei insisi. Iata cu cata nerusinare se poate transforma negrul in alb. Desi umanistii ii acuza constant pe corporatisti de crima de a inventa mereu si mereu razboaie, care decimeaza comunitatile, iata cum, cu ajutorul „manipularii artistice”, tocmai ei insisi sunt victimele unei astfel de murdarii.

La min 5. 55 din urmatorul film, Cameron Diaz vorbeste despre cum e bine sa iti servesti tara si sa te alaturi razboiului "antiterorist" din Irak.



Iata cum, asemenea unei reclame, o astfel de fufa adoarme mintile naive pentru a-i ademeni sa se inroleze in armata si sa urmeze cauza corporatiilor petroliere in urma careia s-a inceput acest razboi neocolonialist. Vrajit de zambetul parsiv si lipsit de umanism al acestei vrajitoare, un tanar naiv se trezeste in mijlocul unei lumi in care creierul ii este spalat. Schiloditii razboaielor neocolonialiste sunt adevarati donatori de organe ai axei petrolului. In schimbul acestui sacrificiu, care converteste viata si sanatatea psihica umana in petrol si bogatie, sistemul a imaginat onoarea militara, mandria si apoteoza, dupa cum am aratat in acest articol: http://starpireavampirilor.blogspot.ro/2008/02/eroul-n-relaia-cu-seniorul.html . Mai multe detalii despre aceasta cacialma culturala grotesca am scris deja in articolul dedicat filmului "Taking Chance" aici http://baldovin.blogspot.ro/2010/03/taking-no-chance.html

Am sa reiau un paragraf din articolul dedicat primului episod pentru a conchide aceste argumente. Politician – corporatii – razboi – neosclavagism: iata adevarata axa a raului in societatea contemporana! Corporatiile contemporane refac structurile vechilor armate pentru ca au mare nevoie de frica produsa in grosul comunitatilor de evenimentele traumatice ale razboiului. Amenintat de perspectiva razboiului si a somajului, obiectul lor esential de profit – muncitorul – va munci mai cu spor si le va aduce profit mai mare. Acesta este scopul razboiului pe care ele il doresc cu ardoarea descentatului. Ele finanteaza tacit si parsiv conflicte in diferite parti ale lumii prin aprovizionare cu arme si alte tehnici de manipulare si escaladare a acestor conflicte. SUA investeste enorm in imaginea unui jandarm planetar menit sa faca pace in lume insa ce nu spune divertismentul este ca SUA este un mare, probabil cel mai mare exportator de arme din lume.
Pentru cine nu intelege psihologia, aceste filme nu inseamna decat distractie si atat. Pentru cine o intelege, peisajul este unul sumbru. Omul de rand nu are resurse sa raspunda in fata acestei uriase industrii a escrocheriei care incepe cu marketingul politic si economic si trece invariabil prin productiile Hollywood. Stilul de viata extravagant al acestor mercenari din industria filmului, milioanele de dolari care le stau la picioare, toate acestea sunt prototipul acapararii planetei de catre o mana de ticalosi care, prin minciuna, escrocherie si hotie, au ingenuncheat umanitatea intereselor lor obscure si inumane. Rezultatul este unul terifiant. Mai multe despre aceasta tema pot fi citite aici: http://baldovinconcept.blogspot.ro/2012/08/institutia-electorala-un-nod-in-reteaua.html



Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved